De ce am vandut 1cartepesaptamana.ro

Pe scurt:

A început ca un proiect de marketing, a devenit o unealtă de dezvoltare personală, am crescut mai repede ca blogul, am încercat să cuprind experiența de creștere în scris dar nu am reușit, am fost dat în judecată pentru ceva stupid, m-am săturat de blog și de scris după ce am scăpat de proces, l-am vândut ca să nu îl las să ruginească.

Pe lung:

Ca să înțelegi de ce am vândut 1cartepesaptamana.ro, trebuie să înțelegi mai bine cum și de ce am pornit acest proiect.

Pe 2 noiembrie 2011 am lansat un proiect numit 1cartepesaptamana.ro (1CPS).

Am pornit 1CPS cu scopul de a demonstra celor care îmi urmăreau blogul de marketing online (nu mai există blogul de marketing), că sfaturile mele de marketing funcționau. Scriam despre content writing, copywriting și online marketing. Ca să obții mai mulți clienți, mi se părea normal să ai un studiu de caz de succes, care să arate că nu vorbești din “cărți”.

Ideea numelui blogului a venit în urma unei discuții pe care am avut-o cu un amic pe autobuz (cred, nu mai sunt 100% sigur), în care ajunsesem la concluzia că dacă vrei să devii mai deștept ar trebui să citești cel puțin 1 carte pe săptămână.

Ideea de “Cititul te face sexy” era un derivat dintr-un motto preluat de la americani și anume: “Reading is sexy”.

Eu am considerat că este nevoie să îl adaptez un pic și am combinat “Cititul e sexy” cu “Smart is the new sexy” și cu “Cititul te face deștept” și am concluzionat că sloganul și numele paginii mele de Facebook ar trebui să fie “Cititul te face sexy”, care cumva îngloba toate motto-urile de mai sus.

Un alt motiv pentru care mi-am dorit să am un blog popular era să primesc chestii gratuite și să am un venit suplimentar (preferabil pasiv). Cum clienți dintr-un blog de marketing vin din când în când, am zis să îmi umplu timpul și cu ceva din care aș putea produce un venit pasiv.

Primele 2 luni au fost dezastruoase, nu am adunat mai mult de 3000 de vizitatori unici. Am stat și m-am gândit ce ar trebui să fac să ies în evidență.

Am citit mult despre strategii de blogging de la bloggeri de afară. Unul dintre lucrurile pe care aceștia îl recomandau era să combini tema blogului tău de nișă cu teme conexe, ceva mai comerciale.

Ideea aceasta de a produce ceva comercial ca să poți să servești apoi conținutul tău de nișă o vezi întâmplându-se și la muzicieni. Aceștia scot anumite melodii mai comerciale, pentru ca mai apoi să le lanseze pe cele pe care voiau să le lanseze de la început. Dacă nimeni nu știe de tine, degeaba cânți bine.

Așadar, am decis să scriu despre un subiect care era în creștere în acel timp: dezvoltare personală.

Primul articol pe care l-am scris având în vedere noua poziționare a blogului a fost o listă cu vreo câteva zeci de bloguri de dezvoltare personală.

Nimic special și efortul a fost destul de mic: o căutare pe google și apoi mers din link în link pentru a colecționa o listă cât de cât relevantă.

Apoi, am început să contactez bloggerii de pe listă și să le spun că au fost incluși în lista mea și i-am întrebat dacă mai știu și alți bloggeri care merită incluși în listă și dacă ar putea să promoveze lista, ca să adun cât mai multe intrări.

Bloggeri de dezvoltare personală au sărit imediat pe ideea mea și au share-uit-o din plin.

Acesta a fost startul. De la 3000 de vizitatori în 2 luni am sărit la peste 10.000 pe lună.


A fost primul moment în care m-am simțit cu adevărat marketer.

Am zis că ar fi cazul să încerc să mai scot ceva articole care să fie share-uite, tot pe zona de dezvoltare personală, pentru că o să vină mulți vizitatori și nu am cu ce să îi țin pe site. Mai tot conținutul pe care l-am scris până atunci era despre cărți.

Am produs într-o săptămână încă vreo 3-4 articole, destul de clișeice despre întrebări existențiale care să te pună pe gânduri, cum să îți faci timp să citești, imagini motivaționale, lucruri pe care nu ar trebui să le mai faci, etc etc.

Am încercat să produc orice fel de articol mi-a trecut prin cap, cu ceva utilitate și valoare de marketing, ca să țin lumea pe site și să profit de momentumul generat de articolul meu care devenise viral.

A mers, pentru că traficul din acel moment a urmat multe luni doar o pantă ascendentă.

Din punctul acela am încercat să scriu cât am putut de mult, cât am putut de des și cât am putut de bine.

Liste cu citate, liste de cărți, recenzii, recomandări, articole despre chestii pe care le-am citit prin cărți sau pe care le-am dedus eu din experiența mea de viață. Tot ce am putut produce am produs la o calitate cât am putut de bună.

Unii mă considerau clișeic, alții foarte fresh, alții mă disprețuiau de-a dreptul.

Din momentul în care blogul meu a devenit popular, am simțit că mi-am pierdut caracterul de marketer și am devenit un blogger de dezvoltare personală, pentru că tot ceea ce scriam, deși poate părea copiat de la alții (era cu siguranță inspirat de la alții), erau texte pe care eu le scoateam din introspecțiile pe care le aveam eu despre temele pe care le-am ales să le dezvolt și erau stilizate și aranjate să aibă un efect de promovare cât mai bun.

Au fost și unele articole care au fost strict scrise cu gândul a de a aduce vizitatori din rezultate Google, altele erau adevărate introspecții, mai mult sau mai puțin naive.

Aveam nevoie de acele articole comerciale, “pe cuvinte cheie” cum zic băieții care “face seo”, ca să am oameni care să citească și articolele în care am investit resurse intelectuale.


Am făcut tot ce a ținut de mine să cresc blogul și să îl mențin fresh.

Lucrurile au funcționat în favoarea mea pentru că în curând au început să apară furturile de articole, clonele și mulți alți bloggeri din sfera de dezvoltare personală încercau să îmi copieze strategiile.

Au început să apară aparițiile și mențiunile media.

Nu voi scrie prea mult articolele pe care le-am scris, dintre cele câteva sute pe care le-am scris, majoritatea mi se par acum foarte slabe și neșlefuite, dar se pare că și așa eram peste aproape tot ce se publica la vremea respectivă.

Aveam articole care erau share-uite de mii de oameni cu zeci de mii de vizite, iar blogul a ajuns rapid la peste 100.000 de vizitatori unici pe lună.

Totul s-a schimbat când m-am angajat la Google și am plecat din afacerea pornită cu 2 dintre cei mai buni prieteni ai mei. Nu eram ok și sufeream un conflict intern pe care l-am rezolvat foarte greu.


Mental nu eram bine deloc. Aveam nevoie de un reset. Aveam nevoie să plec din țară. Nu cred că mai aveam mult și ajungeam în punctul în care să am atacuri de panică sau să cad într-o despresie.

Blogul reprezenta o binecuvântare și un blestem în același timp.

Cu câteva luni înainte să plec din țară pornisem un newsletter privat de dezvoltare personală care făcea furori printre cei 2000 de abonați, aceștia zicând că e unul dintre cele mai bune conținuturi de pe piață (dacă nu cel mai bun).

Am renunțat la el după vreo câteva ediții, pentru că nu îl mai puteam continua. Lua prea mult să îl scriu.

După ce m-am mutat în Irlanda, blogul a devenit brusc ceva secundar. Eram total scufundat în tot ce însemna Google, Irlanda, ceea ce mi se părea un vis frumos.

Mental, însă, tot nu eram bine. Fizic, nu eram bine. Material stăteam foarte bine. Blogul îmi aducea venit pasiv, aveam o slujbă foarte bine plătită. Îmi ajutam mama cu ratele, îmi puteam cumpăra aproape tot ce îmi doream și Google îmi oferea o grămadă de timp liber pentru că nu trebuia să gătesc.

Totuși mental încă mai aveam de suferit, mintea mea era vraiște. Nimeni nu știa asta, doar eu. Nu sunt genul care să spună exact ce îmi trece prin cap, deși în general sunt perceput drept un om foarte sincer. Nu obișnuiesc să-mi dezvălui confictele mele interne.

Lupta aceasta internă a atins un apogeu când prietena mea de atunci, cu care aveam o relație la distanță, s-a despărțit de mine.

Deși trebuia să fiu trist (am fost, dar foarte puțin, mi-a trecut mai repede decât mă așteptam), am simțit-o ca pe o oportunitate. In sfârșit a venit momentul să îmi dau un reset.

Când am ajuns la Google am crezut că o să fiu cel mai prost de pe etaj (sau poate chiar din clădire) și acest lucru îmi dădea curaj, pentru că eram de părere că asta o să mă ajute să învăț .

Am fost dezamăgit să văd că nivelul oamenilor era destul de jos. Nu erau neapărat oameni răi, dar aveam prea puține de învățat de la ei și mi-am dat seama de acest lucru foarte repede, cam în prima lună.

Din dorința de a-mi reveni mental și fizic am decis că ar fi bine să nu mă mai implic în nicio relație timp de un an, ca să mă concentrez doar pe mine și să fac cât mai multe experimente personale din dorința de a explora cine sunt, ce vreau și ce pot să fac.


Am început să îmi dezvolt niște obiceiuri/rutine care să să mă disciplineze un pic.

Am încercat diverse experimente care să mă scoată din zona de confort și să mă facă să văd lucrurile dintr-o perspectivă diferită.

Am lucrat cât am putut de mult la mentalul meu.

Câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut (ordine aleatoare, în funcție de cum mi le amintesc):

  • dușuri reci foarte des
  • nu cumpărăm nimic înainte să arunc sau să donez ceva dintre lucrurile vechi
  • mi-am cumpărat haine care nu se șifonau și din care nu ieșeau culorile, ca să le spăl pe toate la un loc
  • am redus numărul posesiunilor (am încercat să ajung la mai puțin de 100 de item-uri)
  • am început să citesc mai mult cărți de specialitate și am renunțat aproape în totalitate la lecturile de dezvoltare personală
  • am încercat să folosesc timp de 2 săptămâni doar mâna stângă ca mână dominantă
  • am început să port șosete și chiloți colorați, din dorința de a arăta mai excentric dpdv al stilului vestimentar și pentru a le oferi oamenilor niște ice-breakere cu care să poată să încearcă conversații cu mine (a funcționat)
  • mă plimbam ore în șir pe jos, în fiecare weekend, ascultând hip hop și făceam introspecții foarte îndelungate despre valori, psihologie, natura omului și alte lucruri pe care le citeam, era pentru mine un fel de meditație în mers
  • am evitat flirturile și relațiile amoroase în general, din dorința de a mă concentra doar pe mine și pe inner game
  • am slăbit 20 de kilograme
  • jucam fotbal de 2-3 / săptămână din dorința de a fi cât mai puternic fizic
  • am început să scriu și să citesc chestii mai întunecate sau negative, din dorința de a explora gândirea negativă și idei contradictorii, opuse celor despre care scriam pe 1CPS
  • am citit o mulțime de cărți despre seducție, putere, științe sociale, filosofie, psihologie și persuasiune din dorința de a înțelege cât mai bine de ce iau oamenii anumite decizii și ce anume îi stimulează
  • intram în vorbă cu străini prin librării din dorința de a-mi antrena capacitatea de a vorbi cu oameni noi și de a testa diverse discursuri pentru a mă face plăcut mai repede
  • am fentat cât am putut dintre responsabilitățile corporatiste pe care le-am avut la muncă, pentru că mi-am dat seama că nu e ceva ce aș vrea să fac mai mult de 1 an și pentru că nu voiam să devin o dronă (asta simțeam eu că aș fi devenit dacă cedam presiunii corporatiste)
  • nu m-am spălat pe cap cu șampon timp de câteva luni
  • nu mâncam 24-48 de ore la rând
  • am mâncat aceleași mese timp de 2 luni, 6 zile din 7 (cea mai eficientă tactică pentru a slăbi)

Am făcut toate aceste lucruri și multe altele pe care sincer nu mi le mai amintesc acum când scriu aceste rânduri. Toate într-un singur an de zile, petrecut in Irlanda. Am tratat toată experiența de acolo, ca pe un fel de bootcamp de dezvoltare personală și rezultatele începeau să se vadă.

Unele ți se pot părea ciudate sau de-a dreptul stupide. Probabil că unele și sunt, dar ele, per total, au avut un efect benefic asupra mea. Am deveni mai conștient de mine, de cine sunt și de ce pot.

Lucrurile au funcționat, m-am întors schimbat. Sau mai bine zis, m-am întors mai bine decât am plecat. Șimțeam că aveam o bază solidă. Nu știu câte dintre lucrurile care s-au schimbat în mine s-au și văzut la exterior. Nu știu dacă persoanele care mă cunoșteau înainte de Irlanda au văzut ce anume s-a schimbat la mine.

Dacă stai de vorbă cu mine despre valori, aproape fiecare exemplu pe care l-aș da legat de valorile mele, ar fi legat de un moment sau de o experiență din acel an petrecut în Irlanda.

Ce am experimentat în sinea mea în acel an, consider că alții experimentează în ani, poate chiar zeci de ani de zile. Nu caut să exagerez, atât de valoroasă a fost experiența aceea pentru mine.


Problema la evoluția aceasta este că nu am putut să o cuprind în articole pe blogul 1CPS.

Primul articol în care am încercat să explic schimbările de mentalite pe care le-am trăit a fost un articol în care recomandam oamenilor să nu mai citească cărți și bloguri de dezvoltare personală.

Cei care în general aveau un oarecare scepticism pentru self-help m-au aplaudat, bloggerii care rosteau la fiecare a treia propoziție sintagma “gândire pozitivă” m-au blamat.

Eram printre singurii oameni care dădeau în gândirea pozitivă, cum că nu ar fi esențială pentru a face ceva în viața asta.

Au mai urmat alte articole cumva care arătau partea negativă a dezvoltării personale și toate clișeele și modelele mentale inutile din ea, majoritatea nu au fost bine recepționate, pentru că erau opusul la tot ceea ce se scria în perioada respectivă.

În general oamenilor nu le pică bine când le spui că ceea ce spun, este un rahat mai mare decât ei.

Toată evoluția mea devenise o chestie mult prea conflictuală ca să o pot integra în blogul meu, indiferent de cât de frumos mă puteam exprima. Tot ce începusem să scriu devenea cumva un fel de dovadă a unei ipocrizii publice.


Am încercat totuși să leg cumva noua mea stare mentală de ceea ce făceam pe blog, din dorința de a continua blogul și de a mai crește veniturile.

Întors în țară și încă neștiind ce vreau să fac în continuare, am zis să mai dezvolt un pic blogul, ca să nu îmi cheltuiesc toți banii strânși.

Am scris multe articole care erau foarte bine scrise, mai profunde și mai greu de digerat. Mie mi-au plăcut articolele pentru că se potriveau cu Gabi cel care explorează subiectul ca un profesionist, nu Gabi cel care scrie despre chestii clișeice și dezvoltare personală.

Apoi am fost dat în judecată pentru piraterie :).

Unul dintre articolele care îmi aducea cei mai mulți vizitatori, o colecție de linkuri către cărți de pe Scribd mi-au atras un proces din partea AER (Asociația Editorilor Români).

Am încercat să mă înțeleg cu cei din AER și să îi fac să înțeleagă că e o eroare de judecată și de perspectivă ce fac ei și că eu sunt unul dintre puținii bloggeri care chiar au reușit să facă oamenii să cumpere cărți.

Le-am arătat că am generat vânzări de sute de mii de lei, dar tot ceea ce aceștia au dorit să facă era să caute niște țapi ispășitori pentru pirateria din România. Zic țapi pentru că nu numai eu am fost dat în judecată, au mai fost câțiva, unii mai pe bună dreptate decâț alții.

Acest episod a fost unul trist, dar din care am ieșit până la urmă cu bine după vreo 2 procese și niște bani pierduți.

Totuși, au fost niște consecințe la toate procesele acestea, deși s-au terminat cu bine.

M-am săturat de blogging.

M-am săturat să scriu despre cărți.

M-am săturat să scriu.

M-am săturat să fiu asociat cu 1CPS și cu ideea de “Cititul te face sexy”.

Am tărăgănat încă 1 an blogul din momentul în care am scăpat de procese, scriind foarte rar, pentru ca undeva prin aprilie 2017 să decid că e cazul să mă concentrez mai degrabă pe cariera mea în IT și pe ce mi-am plănuit să fac în ea și să vând blogul.


Vânzarea blogului a fost super rapidă. Undeva prin aprilie spre un sfârșit de săptămână am contactat mai multe cunoștințe și am întrebat dacă ar cunoaște pe cineva care ar putea fi interesat să cumpere blogul.

Mi-am întrebat și câțiva dintre prietenii mai apropiați, care sunt și ei destul de investiți în online dacă sunt interesați de blog.

Am creat niște materiale despre partea financiară, stabilitatea traficului și a blogului din dorința de a fi mai persuasiv.

Faptul că am expus destul de bine potențialul neexploatat al blogului mi-a fost răsplătit și am avut mai mulți potențiali cumpărături. Au fost ceva persoane interesate. Unele chiar erau dispuse să facă un credit de nevoi personale ca să cumpere blogul.

Blogul până la urmă l-am vândut celor 2 prieteni cu care am început o firmă, înainte să plec la Google. Aceștia erau de asemenea și cei mai apropiați de proiect și au avut o intenție reală de a-l aduce pe linia de plutire, de a-l dezvolta și de a-l duce la un nivel superior.

Așadar la 6 ani după ce am fondat conceptele de 1CPS și “Cititul te face sexy”, am vândut toate proprietățile.

1CPS, pagina de Facebook, încă un domeniu, un cont de instagram, o bază de date de peste 20.000 de mii de abonați.

Dacă ar fi fost să continui și să scriu despre gândire pozitivă și să includ eventual și recomandări de ficțiune, 1CPS ar fi putut deveni de mai demult un business și nu un hobby.

Dar nu am făcut asta pentru că nu rezonau aceste lucruri cu mine.

Poți schimba unele lucruri la tine, dar nu poți schimba esența ta.

1CPS este primul și singurul proiect din viața mea pe care l-am început, l-am crescut și l-am dus la capăt.

Anul acesta sper să mai reușesc cel puțin 2 proiecte pe care să le început, să le cresc și să le vând.

Satisfacția de a face ceva de la un capăt la altul, care să supraviețuiască și după ce tu ai renunțat la acel lucru, este un sentiment de neegalat.

Simți că ți-ai pus amprenta pe lume.